Diagnostic cu biocipul Trei centimetri în lăţime, patru în lungime. Atât măsoară biocipul inventat de un grup de cercetători de la Universitatea din Illinois Urbana-Champain, descris1 miercurea aceasta în Science Translational Medicine. Biocipul va revoluţiona probabil modul de îngrijire în HIV, prin diagnosticul precis pe care îl poate realiza. Nu este însă vorba de serologie, ci de o analiză mult mai complicată: numărătoarea limfocitelor T CD4+ şi CD8+. Dintr-o picătură de sânge periferic, biocipul microfluidic, introdus într-un cartuş, reuşeşte să furnizeze numărători corecte ale limfocitelor în cauză, în doar 20 de minute. Cipul conţine cinci module care, în ordine, lizează chimic eritrocitele (fig. 1), opresc liza, pentru a proteja leucocitele, numără celulele pe baza sarcinii electrice, leagă celulele-ţintă cu anticorpi specifici – CD4, respectiv CD8 (fig. 2) – după care renumără celulele rămase. Prin optimizarea proceselor, cercetătorii au reuşit să obţină populaţii leucocitare pure din sângele periferic în mai puţin de un minut. Numărătoarea realizată de dispozitiv (din mostre cu celularitatea cuprinsă între 40 şi 1.000 pe µl) a fost foarte apropiată de cea realizată prin metoda tradiţională (flow-citometrie), variaţia dintre valorile determinate prin cele două metode fiind de 2,9% pentru CD4, 1,6% pentru CD8 şi 1,9% pentru raportul CD4/CD8. În condiţiile în care dispozitivul va fi portabil şi va putea fi produs în masă, probabil că îngrijirea pe termen lung a pacienţilor cu HIV nu va mai include vizite în centre specializate, în absenţa complicaţiilor şi a suprainfecţiilor. Vaccinul BCG previne mai mult decât tuberculoza Neurology, revista Academiei Americane de Neurologie, a publicat miercuri2 rezultatele unui insolit dar foarte interesant studiu clinic randomizat, dublu orb, controlat placebo, privind – şi aici intervine partea mai puţin