Patinoarul acoperit din Poiana Braşov, construit la începutul acestui an cu ocazia desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European, se deschide sâmbătă, a precizat directorul Complexului Sportiv din Poiana Braşov, Vasile Ungureanu.
Braşovenii şi turiştii au, astfel, la dispoziţie, începând de anul acesta trei patinoare, două în municipiul reşedinţă de judeţ şi unul în Poiana Braşov.
La Patinoarul din Poiana Braşov, seriile sunt de o oră şi jumătate, încep la ora 11.00 în fiecare zi, cu excepţia zilei de luni când este închis, şi se încheie la ora 21.00. Intrarea la patinoarul din Poiana Braşov costă 10 lei pentru adulţi şi cinci lei pentru copii, iar închirierea unei perechi de patine costă 15 lei. Potrivit directorului Complexului Sportiv din Poiana Braşov, au fost achiziţionate 300 de perechi de patine noi pentru cei care doresc să patineze şi nu au cu ce.
În Braşov, Patinoarul Olimpic din parcul Tractorul are program de luni până duminică, de la orele 16.00, 18.00, şi 20.00 şi de la ora 11.00 duminica. Biletul de intrare, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, este de 10 lei. Aceeaşi sumă trebuie achitată şi pentru închiriatul patinelor.
Patinoarul mobil în aer liber de la Baza Olimpia a fost montat de Clubul Sportiv Societatea de Patinaj pe terenurile de tenis şi va fi rămâne acolo până în luna martie 2014. Seriile de patinat încep la ora 8.00 durează o oră şi jumătate, iar ultima începe la ora 20.00. Intrarea la patinoar costă 10 lei pentru adulţi şi cinci lei pentru copii, iar închirierea unei perechi de patine costă 10 lei.
Patinoarul acoperit din Poiana Braşov, construit la începutul acestui an cu ocazia desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European, se deschide sâmbătă, a precizat directorul Complexului Sportiv din Poiana Braşov, Vasile Ungureanu.
Braşovenii şi turiştii au, astfel, la dispoziţi