Daniel Barbu a înaintat, astăzi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii.
"Nu pot lăsa ministerul fără conducere în această perioadă. Se apropie Sărbătorile, sunt plăţi de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat", a spus Victor Ponta, potrivit Medifax.
Daniel Barbu a participat în weekend la SpectActor, eveniment desfăşurat la Teatrul Naţional din Craiova, unde a făcut o declaraţie şocantă, şi anume că din puctul său de vedere Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, mai exact jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Ministrul a mai adăugat că România nu se află în Africa de Sud, şi s-ar putea organiza mai multe festivaluri dacă nu ar exista Programul Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA sau dacă banii alocaţi programului ar fi reduşi la jumătate.
Foto: www.b365.ro -
Daniel Barbu a înaintat, astăzi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii.
"Nu pot lăsa ministerul fără conducere în această perioadă. Se apropie Sărbătorile, sunt plăţi de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat", a spus Victor Ponta, potrivit Medifax.
Daniel Barbu a participat în weekend la SpectActor, eveniment desfăşurat la Teatrul Naţional din Craiova, unde a făcut o declaraţie şocantă, şi anume că din puctul său de vedere Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, mai exact jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Ministrul a mai adăugat că România nu se află în Africa de Sud, şi s-ar putea organiza mai multe festivaluri dacă nu ar exista Programul Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA sau dacă banii alocaţi programului ar fi reduş