Rusia nu pretinde la "statutul de superputere înţeleasă ca o aspiraţie la hegemonie globală sau regională", a declarat, astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin, într-o critică voalată la adresa SUA, în cadrul discursului său anual, în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale - Consiliul Federaţiei şi Duma de Stat, potrivit presei internaţionale.
"Noi nu impunem protecţia noastră nimănui, nu încercăm să învăţăm pe nimeni cum să trăiască şi ce să facă", a precizat preşedintele Putin, în discursul său către naţiune.
El a mai declarat că Rusia a invitat Ucraina în procesul de integrare pe care ea l-a iniţiat în cadrul spaţiului postsovietic, dar "nu impune nimic nimănui".
"Noi nu impunem nimic nimănui, dar dacă prietenii noştri îşi vor exprima dorinţa în acest sens, suntem dispuşi să continuăm activitatea la nivel de experţi cu privire la participarea Ucrainei la Uniunea Vamală", a afirmat Putin.
F.A. Rusia nu pretinde la "statutul de superputere înţeleasă ca o aspiraţie la hegemonie globală sau regională", a declarat, astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin, într-o critică voalată la adresa SUA, în cadrul discursului său anual, în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale - Consiliul Federaţiei şi Duma de Stat, potrivit presei internaţionale.

F.A.