Un dorohoian care a încălcat un ordin de restricţie instituit de instanţă s-a ales marţi cu dosar penal pentru săvârşirea a patru infracţiuni.
Plecat mai tot timpul în străinătate, Adrian L. de 43 de ani a revenit zilele trecute în ţară şi s-a gândit să-i facă o vizită fostei soţii, care locuieşte acum în Broscăuţi şi care obţinuse între timp un ordin de restricţie emis de Judecătoria Dorohoi. Când l-a văzut, femeia s-a baricadat şi a sunat imediat la postul de poliţie. Imediat ce a ajuns acolo, şeful postului de poliţie a devenit ţinta numărul doi. Astfel, bărbatul, care devenise violent faţă de femeie, l-a bruscat pe poliţist şi a început să-l înjure şi să-l ameninţe. Întrucât Adrian L. a refuzat să înceteze, a fost încătuşat şi dus la sediul Poliţiei Dorohoi. Aici, poliţiştii au stabilit că maşina cu care ajunsese bărbatul în Broscăuţi avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată.
Dorohoianul s-a ales cu un dosar penal.

Dorohoianul s-a a