Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Campania lui Popescu este susţinută din interiorul FRF, prin intervenţiile brutale în teritoriu”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 decembrie 2013 ·

Răzvan Burleanu, candidat la preşedinţia FRF, susţine într-o scrisoare deschisă adresată, vineri, lui Mircea Sandu, că secretarul general al federaţiei, Adalbert Kassai, susţine campania lui Gheorghe Popescu în teritoriu prin ameninţări şi intervenţii brutale asupra conducătorilor de cluburi, informează Mediafax.ro. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

"Campania domnului Gheorghe Popescu este susţinută din interiorul FRF, prin intervenţiile brutale în teritoriu ale secretarului general, domnul Adalbert Kassai. Intervenţiile bazate pe ameninţări exercitate asupra membrilor afiliaţi de către secretarul general al FRF, domnul Adalbert Kassai, m-au pus pe gânduri. Mai mult, mi se pare o totală lipsă de respect, etică şi fair-play ca un oficial al federaţiei să se implice în susţinerea unuia dintre candidaţi (domnul Gheorghe Popescu)" , afirmă Burleanu.

În opinia acestuia, Adalbert Kassai a stimulat "clientelismul şi supunerea" în fotbalul românesc. "Oricât m-aş strădui, nici până azi nu am înţeles ce anume l-a recomandat pe acest personaj rudimentar pentru poziţia pe care încă o mai ocupă. Poate că tocmai defectele de caracter care-l predispun la brutalitate şi tot felul de aranjamente l-au făcut eligibil. Toxicitatea sa a infestat fotbalul românesc, stimulând clientelismul şi supunerea, punându-i în acest fel pe membrii afiliaţi în situaţii umilitoare specifice organizaţiilor primitive", a adăugat actualul preşedinte al Federaţiei Române de Minifotbal.

Răzvan Burleanu mai susţine că alegerea membrilor Comitetului Executiv în luna ianuarie, înaintea Adunării Generale de alegeri a cărei dată nu a fost încă anunţată, îl favorizează pe Gheorghe Popescu. În opinia oficialului FR de Minifotbal, membrii Comitetului Executiv aleşi în timpul mandatului lui Mircea Sandu ar face presiuni şi ar susţine candidatul preferat al acestuia, Gheorghe Popescu.

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre Programul Visa Waiver: Până la finalul acestei luni, vom avea o comunicare comună a celor implicaţi, în aşa fel încât să se arate data de la care se va intra, practic, în vigoare

News.ro acum 22 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, joi seară, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consiliu, m-au informat coleg

MAE România, în dialog cu SUA pentru implementarea Programului Visa Waiver

Ziua Constanta acum 2 ore
Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noastre în Programul Visa Waiver. Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noa

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 16 minute
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 2 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 3 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Din 2 aprilie, românii pot intra în Marea Britanie doar cu Autorizația Electronică de Călătorie. Cât costă noul document și ce valabilitate are

Ziare.com acum 57 minute
Începând cu luna aprilie, românii vor avea nevoie de un permis de călătorie digital pentru a putea intra în Marea Britanie. Acest document se obține online, contra unei taxe, după ce autoritățile britanice evaluează cererea. În cazul în care cererea

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia - grevă națională în transporturile publice locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, că la data de 21.03.2025 va fi organizată o grevă națională în transporturile publice locale, cu durat

Bolojan: UE va simplifica achizițiile publice, cu accent pe sectorul apărării

Mediafax acum 59 minute
În cadrul unei declarații de presă susținute joi seara în marja reuniunii Consiliului European, Bolojan a spus că inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu de a face Uniunea Europeană „mai competitivă economic” pentru a „susține prosperitatea ș

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Analiză BRAT privind consumul de media în scopul informării. Populaţia, clasificată în 6 grupuri: Urşii de canapea petrec 265 de minute/zi la TV, Ciocănitorile neobosite-cel mai înalt statut social, Maimuţele sociale-cele mai conectate la mediul digital

News.ro acum 2 ore
Consumul de media reflectă preferinţa omului? Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) a prezentat, joi, pentru prima dată o analiză a consumului de media în rândul populaţiei cu scopul de a se informa. Analiza a urmărit ce tipuri de ştiri sunt acces

Vremea

București
acum

joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

3°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/16°