Vin în întâmpinarea celor care nu şi-au făcut un program clar de Revelion. Dacă încă nu sunteţi siguri că vreţi să staţi blocaţi în trafic câteva zile pe Valea Prahovei, vă propun o cârciumă din zona Malu Roşu, din Ploieşti, lângă staţia aia de tramvai de la Ofelia. Nu ştiu dacă e bine să-i zic restaurant, dar cert e că aici se organizează revelioane şi, aşa cum vedeţi pe pancartă, se organizează chiar şi partide de ţuică şi vin fiert. Părerea mea e că se întâmplă în acelaşi timp cu Revelionul ăla de poveste de care vă spuneam, aşa că nu vă aşteptaţi la vreo şampanie scumpă sau la vreo raţă cu portocale în gură. Pe lângă ţuică şi vin fiert, sigur mai primiţi nişte salată de boeuf, poate câteva chiftele marinate, iar la 12 noaptea, tradiţionala zacuscă, totul urmând să fie stropit cu ţuică de casă şi cu vin fiert făcut de un vecin de peste drum. De partea muzicală se ocupă femeia de serviciu, care vrea şi ea, în sfârşit, să treacă de la cântatul în baie, la luminile scenei. Şi, oricum, nu mai bine veniţi aici, decât să staţi ca proştii blocaţi în trafic?
Vin în întâmpinarea celor care nu şi-au făcut un program clar de Revelion. Dacă încă nu sunteţi siguri că vreţi să staţi blocaţi în trafic câteva zile pe Valea Prahovei, vă propun o cârciumă din zona Malu Roşu, din Ploieşti, lângă staţia aia de tramvai de la Ofelia. Nu ştiu dacă e bine să-i zic restaurant, dar cert e că aici se organizează revelioane şi, aşa cum vedeţi pe pancartă, se organizează chiar şi partide de ţuică şi vin fiert. Părerea mea e că se întâmplă în acelaşi timp cu Revelionul ăla de poveste de care vă spuneam, aşa că nu vă aşteptaţi la vreo şampanie scumpă sau la vreo raţă cu portocale în gură. Pe lângă ţuică şi vin fiert, sigur mai primiţi nişte salată de boeuf, poate câteva chiftele marinate, iar la 12 noaptea, tradiţionala zacuscă, totul urmând să fie stropit cu ţuică de casă şi cu