Nationala de handbal feminin a Romaniei a invins, joi, reprezentativa similara a Ungariei, cu scorul de 21-17 (8-10), intr-un meci contand pentru grupa D a Campionatului Mondial din Serbia, fiind calificata in optimile de finala ale competitiei, potrivit Mediafax. Atmosfera electrizanta in sala din Novi Sad, in care peste 2.000 de fani ai Ungariei si cateva sute ai Romaniei s-au duelat in scandari inca dinaintea inceperii partidei.
Pe teren, Ungaria a condus din primele minute, 1-3 (min. 6), tricolorele parand timorate in debutul partidei si datorita huiduielilor primite la fiecare atac din partea fanilor adversi. Sase minute mai tarziu, la scorul 1-4, antrenorul Tadici a cerut time-out, certandu-si jucatoarele: "Cinci atacuri ratate. Nu vrem sa bagam mingea pe spatiul portii", le-a spus acesta jucatoarelor.
Neagu a marcat al doilea gol al Romaniei in minutul 13, 2-4, dar cinci minute mai tarziu a venit randul fanilor tricolori sa se bucure, Tacalie aducand egalarea, 5-5, dupa cateva parade reusite ale Paulei Ungureanu.
Meciul a continuat sub semnul echilibrului, 6-6 (min. 23), pentru ca la pauza tabela sa arate 10-8 in favoarea Ungariei, ultimele minute din prima repriza fiind marcate de un joc impulsiv al Romaniei, cu mingi pierdute usor.
La reluare, Neagu a redus din diferenta, 9-10 (min. 33), de la 7 metri, tot ea ratand egalarea doua minute mai tarziu de la linia de pedeapsa, iar Ungaria a profitat si s-a detasat la 9-12 (min. 37). Meciul a "continuat" si in tribune, scandarile deja traditionale, "Ria, Ria, Ungaria" si "Romania, Romania", fiind auzite in duel, in functie de cine marca si cu atat mai mult cu cat echilibrul revenise, 14-14 (min. 45).
In minutul 47, Romania a preluat conducerea, dupa o aruncare de la 7 metri a Elizei Buceschi, iar Ungaria a intrat obligatoriu la time-out. In tribuna fanilor romani, delir.
Cri