Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IMM-urile vor beneficia în 2014 de credite cu dobândă redusă

Publicat in Capital, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din România vor beneficia de o serie de avantaje în anul 2014, între care se regăseşte şi posibilitatea acestora de a contracta credite cu dobânzi mai mici, ca urmare a unui grant de 20 de milioane de franci elveţieni primiţi de la Guvernul Elveţiei, a afirmat ministrul IMM-urilor şi Turismului, Maria Grapini.

"Guvernul României a reuşit să încheie un acord cu cel elveţian, prin care ţara noastră primeşte 20 de milioane de franci ce vor intra în sistemul de creditare pentru întreprinderile mici şi mijlocii. La această sumă vine şi Guvernul român cu suma echivalentă în lei. Fiecare IMM va putea să ia 100 de mii de franci elveţieni cu dobândă foarte mică, pentru că banii sunt donaţi statului român, în cadrul unui acord cu statul elveţian", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.

Grapini a mai anunţat că săptămâna viitoare va fi terminat raportul public al activităţii sale în acest an şi a punctat la capitolul realizări trimiterea la Parlament, în regim de urgenţă, a Legii IMM-urilor, care ar fi trebuit să intre în vigoare în anul 2011.

"Legea prevede că pentru IMM-uri sarcina administrativă nu mai poate creşte - adică orice iniţiativă care ar veni din oricare alt domeniu, de la alte ministere sau din iniţiativa parlamentarilor -, va trebui să fie analizată de un grup condus de cel care are în portofoliu IMM-urile şi nu ai voie să mai introduci o sarcină administrativă nouă (o taxă, un cost suplimentar) dacă nu scoţi altul", a explicat ministrul IMM-urilor.

Maria Grapini a mai anunţat că din 15 ianuarie 2014 firmele vor putea primi pe proiect de investiţii 100.000 de euro, din care 10% este finanţarea din partea firmei, conform proiectului prin care Guvernul finanţează schema de minimis.

Oficialul a mai punctat faptul că pe data de 19 decembrie se va finaliza proie

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 19 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 24 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 44 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 19 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 53 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°