Avocatul orădean Horia Chivari, judecat pentru trafic de influenţă şi condamnat cu suspendare, în urmă cu câteva luni, a fost reţinut din nou, vineri, de procurorii DNA, după ce ar fi primit 24.000 de euro pentru a interveni la Curtea de Apel să dea o soluţie favorabilă unei persoane condamnate.
Avocatul Horia Chivari a fost reţinut, vineri, de procurorii DNA Oradea, pentru trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform sursei citate, în perioada iunie-august 2011, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, avocatul Chivari a primit, la cererea sa, suma de 24.000 de euro de la denunţător, spunând că banii vor ajunge la judecători pentru pronunţarea unei hotărâri favorabile, respectiv pentru punerea în libertate a unei persoane.
"În cauza respectivă, persoana era arestată şi condamnată de instanţa de fond la pedeapsa închisorii cu executare, pentru şantaj şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni", se arată în comunicatul DNA.
Vineri, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Chivari pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă acesta să fie dus la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor.
Potrivit unor surse judiciare, lui Chivari i se impută că ar fi cerut şi primit cei 24.000 de euro pentru a obţine de la Curtea de Apel Oradea eliberarea sătmăreanului Doru Tukacs, cunoscut în mediul interlop, banii fiind daţi de către o persoană apropiată lui Tukacs, acum denunţător în cauză.
Sursele citate menţionează că, trimis în judecată în 2011 pentru că ar fi bătut un sătmărean care nu i-a plătit la timp camăta, Tukacs a fost condamnat la ş