Prahovenii ar putea rămâne fără nu mai puţin de 12 jucători, care sunt tentaţi să plece din ianuarie sau din vară, în condiţiile în care au intrat sau urmează să intre în ultimele luni de contract. Unii dintre ei au anunţat deja că nu-şi vor prelungi înţelegerile cu Petrolul.
Universitatea Cluj a suferit în vara anului 2012 un adevărat şoc, după ce finanţatorul Florian Walter a plecat de la club împreună cu 15 jucători. 12 dintre aceştia au ajuns la Petrolul, echipă preluată atunci de Walter, însă între timp acesta şi-a retras sprijinul financiar acordat grupării prahovene.
Chiar şi în acest condiţii, Petrolul nu a acuzat şocul, iar echipa antrenată de Cosmin Contra se înscrie în acest sezon în lupta pentru titlu. Problemele au apărut, totuşi, în această iarnă, când nu mai puţin de 12 jucători au intrat sau urmează să intre în ultimele luni de contract, iar unii dintre ei au anunţat că nu vor semna prelungirea. Este şi cazul lui Guilherme (foto, dreapta) şi Alcenat, care au oferte de la Steaua, dar şi Manase şi Camara, care nu vor să mai audă de Liga 1. Un alt jucător important care ar putea să renunţe la Petrolul este Albin, care ar prefera să se întoarcă în Spania. Singura veste bună vine de la Cosmin Contra, aflat şi el la final de contract. Tehnicianul l-a anunţat pe finanţatorul Dan Capră că va continua la Petrolul, chiar dacă nu a semnat încă prelungirea înţelegerii.