Un articol cu destule tangențe actuale am găsit în săptămânalul ploieștean “Tribuna – socială, culturală, politică și informativă” din 24 februarie 1941. Autorul, dr. I. Gărovină, îl intitulează “Ordinea europeană” și ține să se distanțeze clar, încă din prima frază, de… europenism: “N-aș vrea să se creadă că și eu sunt European”, adică nu că ar fi asiatic sau australian, ci domnul doctor vrea să spună că nu este preocupat de “problemele” Europei, ci doar de cele ale “țărișoarei”, cum ar zice Cațavencu. Ar fi cazul să zică, pe urmele ilustrului personaj al lui Caragiale: “Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea, numai de România”. Și o și spune: “Deci, noi avem problemele noastre, mici, dar românești. Probleme dureroase de ecsistență (sic!), de onoare, de viitor. Și atunci, e evident, eu nu aș putea fi European. Eu nu sunt decât Român, un biet Român /…/ Pentru că eu pun interesele poporului român de pretutindeni mai presus de ființa incomplectă a României de azi”.
Nu poate fi contrazis autorul articolului. Cu adevărat, la momentul scrierii acestor păreri, interesele României acelor timpuri erau, primordial, întregirea, “complectarea ființei”, țării, sfârtecate de Pactul Ribbentrop – Molotov și de Dictatul de la Viena. Numai că acest deziderat nu putea fi realizat făcând abstracție de… Europa. Altminteri, nici nu făcea. Peste numai câteva luni, România, aliată cu Germania, carevasăzică, o putere a Europei, intra în război. Și, atunci, care este rostul afirmației doctorului Gărovină, cum că “În orice caz, nu sunt european”. Neaoșismul ăsta, dus aproape de absurd, probabil că are rădăcini în naționalismul exacerbat al legionarilor.
Fără îndoială, autorul articolului din “Tribuna…” are dreptate când scrie că “truda mea și a fiecărui Român va fi azi, mâine, poimâine, în veci și pururea, să reconstruim România în hotarele e
