Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificările Codului penal ce conferă „superimunitate”, „o greşeală”

Publicat in Crai Nou, vineri 13 decembrie 2013 ·

Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu consideră „o greşeală” faptul că în Camera Deputaţilor s-au votat modificări la Codul penal care să aducă „superimunitate”.

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, parlamentarul social-democrat a arătat, totodată, că nu este de acord nici cu legea amnistiei care a fost propusă spre adoptare în Camera Deputaţilor. „Cred că e o prostie dacă va trece această lege a amnistiei. Sugerez parlamentarilor PSD din Camera Deputaţilor să nu voteze acest proiect de lege” a spus Bereanu.

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, cu 266 de voturi „pentru”, 32 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, un proiect de modificare a Codului penal respins de Senat în octombrie 2012. Legea modifică articolul 253 indice 1 din Codul penal privind conflictul de interese.

În forma aflată în vigoare, articolul prevede: „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie pe durată maximă”. Acelaşi articol stabileşte, la alineatul 2, că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

Articolul a fost modificat de Camera Deputaţilor, printr-un amendament propus de Comisia juridică, astfel: „Fapta persoanei care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce rezultă dintr-un contract de muncă şi o fişă a postului semnate cu o instituţie dintre cele prevăzute la art. 145 (autorităţi, instituţii publice,

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum o ora
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Danemarca îl va convoca pe ambasadorul SUA în legătură cu posibile acte de spionaj în Groenlanda

G4Media acum 18 minute
Ministrul danez de externe, Lars Lokke Rassmusen, a anunţat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul SUA în Danemarca după ce publicaţia Wall Street Journal a publicat un articol în care afirma că Washingtonul intenţionează să-şi intensifice activit

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum 2 ore
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Răspunsul lui Nicuşor Dan, întrebat dacă există un „blat" între PSD şi AUR

BusinessMagazin acum o ora
Nicuşor Dan a răspuns tranşant la întrebarea privind existenţa unui posibil „blat" între PSD şi AUR: „Este o alegere pe care România o să o facă peste 12 zile, 11, şi toate aceste jocuri sunt absolut secundare”.

Fum roz la Vatican. Un grup de militante cere includerea femeilor în conclav

Mediafax acum o ora
Un grup de femei militante, care fac parte din mișcarea The Women’s Ordination Conference (Conferința pentru Hirotonirea Femeilor), a aprins miercuri fumigene roz pe o colină din apropierea Vaticanului, cu scopul de a protesta împotriva unei biseric

George Simion promite AUTOSTRĂZI până în 2032: „Acum exact 50 de ani, noi românii construiam Transfăgărășanul”

Gandul acum o ora
La dezbaterea BNS din cursul zilei de azi, candidații din turul al doilea pentru președinția României și-au prezentat viziunile privind gestionarea proiectelor de infrastructură. George Simion a dezvăluit că a avut o întâlnire cu Cătălin Urtoi, un s

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Incident rar – Atac cu cuțitul la metroul din Tokyo

Mediafax acum 2 ore
Bărbatul a fost reținut de poliție, după acest incident considerat o raritate în Japonia, țară în care regimul armelor este extrem de strict. Poliția nu a putut să specifice gravitatea rănilor persoanelor implicate în acest atac. Polițiștii au fost

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 6 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Vremea

București
acum

17°
mie.

14°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

16°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°