Căpitanul de echipă al CF Brăila, Gabriel Bosoi, e ca şi adus de CSMS Iaşi
După ce a încheiat colaborarea cu patru dintre jucătorii care au evoluat în prima parte a sezonului, Tomi Petrescu, Adrian Voicu, Ionuţ Bădescu şi Claudiu Ionescu, CSMS Iaşi este la un pas de a face prima achiziţie a iernii. Fundaşul dreapta al CF Brăila, Gabriel Bosoi, a ajuns la un acord cu gruparea ieşeană, înţelegerea urmând a fi oficializată astăzi. Informaţia a fost confirmată de apropiaţi ai fotbalistului şi nu a fost infirmată de oficiali ieşeni. “După mai multe negocieri pe care le-am purtat în ultima perioadă, cu mai mulţi fotbalişti, e foarte posibil ca vineri să anunţăm primul transfer al iernii. Nu vă pot spune numele jucătorului pe care-l vom legitima până când documentele nu sunt oficializate. Despre Bosoi pot să vă spun doar că este unul dintre jucătorii pe care l-am remarcat în tur” a spus preşedintele CSMS, Florin Prunea, când a fost întrebat de posibila achiziţie a jucătorului brăilean.Gabriel Bosoi este născut pe 11 august 1987 în comuna Şuţeşti, din judeţul Brăila. După ce s-a afirmat la Petrolul Ianca, fotbalistul a trecut la CF Brăila, unde a devenit repede titular de drept şi, mai apoi, căpitanul echipei. Folosit, de regulă, fundaş, Bosoi a mai fost utilizat şi mijlocaş în banda dreaptă, el fiind recunoscut pentru dârzenia de care dă dovadă (e poreclit “Ţăranul”), dar şi pentru apetitul ofensiv. Jucătorul brăilean a marcat în fiecare dintre ultimele sezoane, având două reuşite în stagiunea în curs, patru în cea trecută, şapte (!) în sezonul 2011-2012 şi trei în campionatul 2010-2011.
Căpitanul de echipă al CF Brăila, Gabriel Bosoi, e ca şi adus de CSMS Iaşi
După ce a încheiat colaborarea cu patru dintre jucătorii care au evoluat în prima parte a sezonului, Tomi Petrescu, Adrian Voicu, Ionuţ Bădescu şi Claudiu Ionescu, CSMS