Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Şcoli modernizate cu bani de la Banca Mondială

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 13 decembrie 2013 ·

Şcoala din Pufeşti, reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, a fost recepţionată ieri. De asemenea, la şcolile din Vîrteşcoiu şi Cîrligele s-a făcut prerecepţia, recepţia finală fiind amânată pentru săptămâna viitoare.

Ieri, oficiali din cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean, reprezentanți ai firmei care a efectuat lucrările la Vârteşcoiu, alături de primarul Viorel Mîrza şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au vizitat sediul unităţii de învăţământ modernizate. Noua şcoală are 4 săli de clasă, un laborator de informatică şi o sală pentru bibilotecă, spaţii pentru secretariat și cancelarie. Clădirea este dotată cu centrală termică, camere de supraveghere, senzori de fum, dar și cu mobilier școlar nou. Unitatea de învăţământ se va deschide pentru cei 150 de elevi din semestrul al II-lea. „Din semestrul II se vor muta elevii de gimnaziu acolo. Sunt mulțumită de condiții și vor învăța 150 de elevi, în două schimburi, atât cei de la primar cât și cei de la gimnazial”, a spus Mihaela Partenie, directoarea Școlii Vârteșcoiu.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar au decis să amâne recepţia finală la şcoala din Vîrteşcoiu întrucât muncitorii nu au igienizat corespunzător clădirea, iar interioarele erau pline de praf. Acelaşi lucru şi la Cîrligele. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar sunt mulţumiţi de aceste investiţii şi speră că elevii şi profesorii se vor bucura de condiţiile ce le-au fost create. „Pentru şcolile de la Cîrligele și Vârteșcoiu s-a făcut o prerecepție pentru că mai sunt de pus la punct mici retușuri, revizuiri pe la vopsitorie, geamuri de înlocuit, probe la căldură. Și având în vedere că elevii vor intra în aceste unități abia din semestrul al doilea, s-a amânat recepția pentru săptămâna următaore. Cred că şi elevii din Jitia vor învăţa în şcoala nouă din cel de-al doilea semestru” a spus Costel Mil

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ISU Braşov anunţă un incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti, care se manifestă cu ardere generalizată la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tra

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 54 minute
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 51 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°