Biroul Permanent al PNL a votat, vineri, nominalizarea deputatului PNL Gigel Ştirbu pentru a ocupa postul de ministru al Culturii în locul lui Daniel Barbu, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.
Propunerea ca Ştirbu să fie susţinut pentru portofoliul Culturii a fost făcută de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, este cotat cu cele mai multe şanse în cadrul PNL pentru a prelua mandatul de ministru al Culturii, fiind aşteptată demisia din funcţie a actualului ministru Daniel Barbu, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.
Daniel Barbu a demisionat, joi, din funcţia de ministru al Culturii.
Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.
Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiov