La începutul acestei săptămâni, Italia a cunoscut o serie de manifestări de stradă, oficial, cam o sută, prin care peninsularii şi-au manifestat nemulţumirea că sunt sufocaţi de taxe şi impozite, mai mult decât poate suporta chiar şi cel mai versat italian în materie de evaziune fiscală. Pentru prima dată, mişcările de protest au reunit agricultori, meşteşugari, comercianţi, mici antreprenori, şoferi de camioane şi tiruri. Cu toţii şi-au exprimat teama că mărirea taxelor şi impozitelor va bloca viaţa economică a Italiei. Interesant este faptul că, tot pentru prima dată, italienii au început să-l regrete pe Berlusconi pentru un motiv ce-ar părea incredibil pentru o societate normală: în perioada cât a condus Italia, şi cel mai pricăjit investitor îşi putea permite o evaziune fiscală care să nu bată la ochi, permiţându-i satisfacerea unor mici plăceri. Acum, din cauza măririi de taxe şi impozite, este mai greu pentru italieni să fraudeze fiscul fără să nu intre în colimatorul autorităţilor. Protestele, indirect, au scos la suprafaţă o realitate economică şi fiscală valabilă peste tot în lume: impozitele trebuie să permită producătorului sau investitorului, spuneţi-i cum vreţi, să plătească către stat tot ce-i pretinde fiscul, dar, pe de altă parte, impozitele să nu fie aşa de mari încât să nu-i pemită fiecăruia o mică evaziune care să-i faciliteze un alt tip de evadarea către alte orizonturi… turistice. Protestele din Italia au scos în evidenţă şi faptul că statul nu-şi respectă obligaţiile faţă de cetăţeni.

Adevărul este că nu este acceptabil să te naşti pentru a deveni sclavul statului, toată viaţa să munceşti doar pentru a plăti taxe şi impozite, banii pe care ţi-i lasă fiscalitatea să ajungă doar pentru a te simţi din când în când om liber, nu sclavul sistemului. La Torino situaţia a fost aşa de încordată, încât întreaga activitate a oraşului a fost paralizat