Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaie de stele în această noapte: Geminidele vor lumina cerul

Publicat in Adevarul, vineri 13 decembrie 2013 ·

În această noapte va avea loc cea mai spectaculoasă ploaie de meteoriţi a anului. Geminidele mai pot fi observate până pe 17 decembrie.

„În noaptea de 13-14 decembrie , Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantităţi mari de praf lăsate de asteroidul-cometă 3200 Phaeton. La contactul cu atmosfera particulele de praf se vor aprinde, lăsând o dâre luminoase pe cer“, se arată pe site-ul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Majoritatea stelelor cazătoare din perioada 4-17 decembrie par că vin din constelaţia Gemini (Gemenii). Din acest motiv aceşti meteori se numesc Geminide. Meteorii Geminide au ceva deosebit: sunt mai lenţi decât alţi meteori şi foarte luminoşi.

Geminidele pot fi observate oricând în perioada 4-17 decembrie, însă între 13 şi 14 decembrie se înregistrează un maximum al vizibilităţii. În România, „spectacolul“ începe în jurul orei 20.00 şi poate dura chiar şi câteva ore.

„Putem observa şi în noaptea anterioară maximului sau în cea de după aceasta, sanse fiind să se poată vedea minim 40-50 de stele căzătoare pe oră“, însă în noaptea aceasta, din zone depărtate de oraşele mari (unde nu există poluare luminoasă) se pot observa chiar şi 120 de stele căzătoare pe oră. Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Cer, începând de mâine, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale

News.ro acum 18 minute
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei institu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum 53 minute
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum 59 minute
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 10 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°