Gigel Stirbu este propunerea PNL pentru postul de ministru al Culturii, in locul lui Daniel Barbu, au declarat pentru Mondo News surse din PNL. Gigel Stirbu este presedintele Comisiei de cultura din Camera Deputatilor si a fost inca de la inceput varianta cea mai probabila pentru portooliul de la Ministerul Culturii, in locul lui Daniel Barbu, care si-a prezentat demisia, joi, din aceasta functie, demisie care a ajuns pe masa premierului Victor Ponta.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, ca a discutat cu Daniel Barbu si ca “demisia este un act unilateral”. Vineri, in sedinta Biroului Permanent National (BPN), convocata la ora 12.00, PNL va lua o decizie in acest caz. Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri seara, ca premierul Victor Ponta trebuia sa il demita pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg, aratand ca acesta nu poate demisiona pentru ca “este un om cu handicap sufletesc”. “Unui om care spune asa ceva nu poti sa-i pretinzi sa-si dea demisia, pentru ca el este cu handicap sufletesc. Un astfel de om, ca-i politician, ca-i om simplu, este un om care are handicap sufletesc, deci nu te poti astepta la un astfel de individ sa aiba responsabilitatea gestului demisiei. Dar premierul trebuia sa il demita imediat”, a spus seful statului, intr-o emisiune a postului B1 Tv. Presedintele a aratat ca cei mai multi seropozitivi din Romania sunt acei bebelusi care, pe vremea regimului Ceausescu, erau vaccinati la nastere. “Noi toti stim de unde provine numarul mare de seropozitivi, de la acele injectii care se faceau copiilor, bebelusilor in spitale in ultimele luni, in ultimii ani ai regimului Ceausescu si in primii ani de democratie, dupa ’90, plecau copiii infectati de la nastere”, a spus Traian Basescu. “Sa spui asa ceva este numai rezultatul unui suflet marunt. Premierul trebuia sa ii anunte destituirea de la Jo