Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Comunitar de Igienă și Sănătate din Turda, cel mai bun proiect de servicii sociale!

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 13 decembrie 2013 ·

Gala de decernare a premiilor a avut loc la Braşov, iar în concurs au fost înscrise proiecte aparţinând primăriilor din toate colţurile ţării.

Proiectul a fost scris şi implementat de către Serviciul Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale şi în prezent se află în administrarea Serviciului Public de Asistenţă Socială, de aceasta au beneficiat până acum peste 1.200 de locuitori ai comunităţii de romi din cartierul Poiana.

În cadrul Programului de Intervenţii Prioritare (PIP), Primăria Municipiului Turda, în parteneriat cu Grupul de iniţiativă al romilor de pe strada Margaretelor, cartier Poiana – Turda, a obţinut de la Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din comunitatea de romi de pe strada Margaretelor, din cartierul Poiana.

Prin intermediul proiectului integrat „Centrul comunitar de igienă şi sănătate” s-a reabilitat o clădire cu o suprafaţă utilă de 202,81 mp, care găzduieşte acum un punct de tratament, o baie publică (cu duşuri şi toalete) şi o spălătorie de haine. Comunitatea locală beneficiază acum şi de servicii sociale şi medicale primare gratuite. Valoarea totală a investiţiei realizată în cadrul proiectului a fost de 111.645,73 Euro reprezentând finanţare FRDS, la care se adaugă o contribuţie locală în valoare de 12.374 Euro la realizarea proiectului, din care contribuţie de la bugetul local în valoare de 9.429 Euro şi contribuţie în muncă voluntară a membrilor comunităţii de romi în valoare de 2.945 Euro.

Ca rezultate pe termen lung s-a urmărit creşterea gradului de confort la nivelul comunităţii, formarea de conduite şi comportamente care să conducă la îmbunătăţirea stării de sănătate a membrilor comunităţii, îmbunătăţirea igienei la nivelul gospodăriilor şi a comunităţii, îmbunătăţirea stării de sănătate în rândul membrilor comunităţii, creşterea frecvenţei vizitelor la

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 53 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°