Berea este una dintre cele mai vechi şi mai populare băuturi produsă din ingrediente naturale, care a ajuns să facă parte din dieta zilnică a multora dintre noi.
Berea este una dintre cele mai vechi şi mai populare băuturi produsă din ingrediente naturale, care a ajuns să facă parte din dieta zilnică a multora dintre noi.
Datorită celor patru materii prime nutritive pe care le conţine: orz, hamei, drojdie de bere şi apă, berea contribuie la menţinerea unui stil de viaţă sănătos dacă este consumată cu responsabilitate.
Astfel, de fiecare dată când o torni în pahar, nu uita că cele patru ingrediente sunt parte ale unui proces de fabricaţie atent elaborat care contribuie la menţinerea stării tale de bine.
Orzul, sursă de fibre, este o specie de plantă cerealieră şi un ingredient folosit în procesul de fabricare al aproape tuturor berilor. Orzul este totodată o importantă sursă de proteine, lipide şi vitamine, în special cele de tip B şi substanţe minerale. Pentru a se putea folosi în procesul de fabricare, orzul trebuie să treacă printr-un proces de maltificare. Boabele se înmoaie în apa timp de câteva zile, până când orzul încolteşte şi produce o substanţă numită diatază. După maltificare, orzul se macină, iar peste amestec se toarnă apă fierbinte. Prin acest proces, diataza transformă amidonul din boabele de orz în zahăr. Lichidul rezultat se numeşte must de bere.
Hameiul, sursă de antioxidanţi, este o plantă căţărătoare perenă, care poate creşte până la 6 metri înălţime. Datorită aportului pe care îl aduce în procesul de fabricare al berii, hameiul este supranumit şi “aurul verde” sau “inima berii”. El este bogat în răşini şi uleiuri esenţiale, atribute care dau tărie, aromă şi savoare. Hameiul este şi o importantă sursă de antioxidanţi. Hameiul intră în procesul de fabricare al berii în momentul în care mustul de bere se pune la fiert.