Rudolf Nureyev (1938 – 1993) a fost balerinul absolut. Dansînd, lăsa impresia că baletul a fost inventat pentru el şi nici azi nu sînt foarte sigur că nu e aşa. Dar, pentru comunişti, un mare artist este, întotdeauna, şi o mare problemă. Sursa: CODRIN PRISECARU
Încă de la începutul carierei sale la "Kirov" (pe vremea în care St. Petersburg se chema Leningrad, aşa se chema teatrul "Mariinsky"), dosarele KGB vorbesc despre el exact în acest sens – ce ne facem cu băiatul ăsta, că pe cît e de talentat, pe atît e de nesupus? Nureyev chiar trăia ca şi cum ar fi fost liber: era eratic, boem, adora anturajele cosmopolite (cîte erau), se dăruia generos iubirilor sale homosexuale, vorbea fără grijă.
Cînd ansamblul "Kirov" a plecat într-un mare turneu la Paris şi Londra în 1961, “cadrele" nu au dat undă verde plecării tînărului star, deşi propaganda sovietică îl prezentase deja ca pe un mare produs artistic al comunismului, dovadă clară a superiorităţii societăţii comuniste faţă de lumea decăzută a capitalismului, care nu este în stare să producă asemenea artişti. Cu puţin timp înainte de turneu, prim-balerinul Sergheiev se îmbolnăveşte şi impresarii occidentali îl cer imperativ pe Nureyev. KGB-ul acceptă, în final, dar trimite împreună cu trupa un număr mare de agenţi cu misiunea de a nu-l scăpa din ochi şi, la limită, din mînă pe tînărul balerin.
La Paris, succesul e enorm! Iar triumfalul Nureyev nu e cuminte deloc. Stă numai printre francezi, frecventează cercuri “decadente", gustă voluptuos din noul său statut de vedetă şi se bucură graţios că lumea e la picioarele lui. La Moscova, în şedinţă anume convocată, se decide readucerea lui acasă înainte de plecarea trupei spre a doua etapă a turneului, la Londra. Lui Nureyev i se spune că Hruşciov îl vrea pentru a-i dansa, într-o seară specială, la Kremlin.
Pe 16 iunie 1961, pe aeroportul "Le Bourg
