- Muzică bună, de ascultat pe ninsori -
Maria Tănase - "Cântece populare 1953-1961"
"E o treabă grea s-o prezinţi pe Maria Tănase", rosteşte emoţionat redactorul Radio România. "E ca şi când ai vorbi de cântecul popular românesc, tulburător şi pasionant, trist sau vesel, de dor şi of, cu care Maria Tănase se contopeşte". Apoi, Maria Tănase răspunde întrebărilor, povestind despre mahalaua copilăriei sale, despre cântecele populare pe care le adună cu drag de prin toate colţurile ţării, despre felul în care le lasă la
dospit înainte de a le interpreta, luni sau chiar ani, despre bucuria de a fi în faţa publicului. Cu acest interviu din anul 1960 începe dublul CD cu înregistrări istorice ale Mariei Tănase, din arhiva Radio România. Până în prezent, anul centenar Maria Tănase s-a scurs fără ca evenimentul să fie marcat la adevărata sa importanţă, aşa cum s-ar cuveni în cazul unei personalităţi legendare în cultura unei ţări. Editura Casa Radio ridică ştacheta la nivel de record şi marchează 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase printr-un album fundamental pentru iubitorii muzicii româneşti. Deşi pe piaţă există numeroase discuri cu marile succese ale Mariei Tănase, noua apariţie, "Cântece populare 1953-1961", este un demers cu caracter fundamental, pentru că înregistrările sunt preluate de pe benzile originale ale Radioului, iar copertele interioare ale discului prezintă note complete despre anul imprimării, orchestra ce a acompaniat-o pe cântăreaţă, locul de provenienţă a cântecului, şi chiar numele celui ce l-a cules. Alături de "Ciuleandra", "Bun îi vinul ghiurghiuliu" şi alte cântece binecunoscute, noul disc oferă variante ale unor melodii rar difuzate, şi chiar Hora Unirii, înregistrată în 1959, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aşa cum ne-a obişnu