Peste de 20 de mii de ucraineni, din regiunea Doneţk, vor veni, astăzi, la Kiev, pentru a participa la mitingurile organizate în sprijinul preşedintelui Viktor Ianukovici şi a Guvernului condus de premierul Mikola Azarov, a comunicat Igor Ciceasov, preşedintele organizaţiei regionale a Partidului Regiunilor, potrivit surselor de presă.
El a precizat că protestatarii, printre care se vor afla şi numeroşi minieri şi metalurgişti, vin cu trenul, autobuze şi transportul personal.
Ciceasov susţine că situaţia din acea regiune este normală, însă oamenii vor să-şi exprime atitudinea faţă de ceea ce se întâmplă la Kiev. "Maidanul nu înseamnă întreaga Ucraină. Vrem ca şi vocea noastră să fie auzită", a subliniat el, citat de RIA Novosti.
F.A. Peste de 20 de mii de ucraineni, din regiunea Doneţk, vor veni, astăzi, la Kiev, pentru a participa la mitingurile organizate în sprijinul preşedintelui Viktor Ianukovici şi a Guvernului condus de premierul Mikola Azarov, a comunicat Igor Ciceasov, preşedintele organizaţiei regionale a Partidului Regiunilor, potrivit surselor de presă.

F.A.