Acum, dacă unii cred că noi am venit pe-aici mai de curând și nu știm unde-i gara, e treaba lor. Treaba noastră, atât cât vom mai fi pe-aici – din păcate pentru ei, vom mai sta ceva vreme – este să le spunem oamenilor ce se întâmplă. Iar când, din ditamai dosarul, unde prejudiciile sunt imense, tu decizi că trebuie să faci percheziția perchezițiilor acolo unde prejudiciul este cel mai mic și se poate lăsa în instanță doar cu o amendă și cu returnarea TVA, adică nu mai mult de 10.000 de euro, în cazul de față, atunci e clar că sunt probleme. Că scopul cercetărilor nu e recuperarea banilor și punerea sub acuzare a vinovaților, ci o răfuială politică. Și asta nu ne-ar deranja, pentru că noi aplaudăm și dosarele politice, dar nu e frumos să nu le spunem oamenilor ce și cum. Adică, să n-o mai dăm aiurea de gard. La cum decurg lucrurile, avem, așa, o presimțire, că dosarul ăsta mare de tot, în care toată lumea a denunțat pe toată lumea, va fi un mare pârț, până la urmă, dacă ținta este doar politică.
Acum, dacă unii cred că noi am venit pe-aici mai de curând și nu știm unde-i gara, e treaba lor. Treaba noastră, atât cât vom mai fi pe-aici – din păcate pentru ei, vom mai sta ceva vreme – este să le spunem oamenilor ce se întâmplă. Iar când, din ditamai dosarul, unde prejudiciile sunt imense, tu decizi că trebuie să faci percheziția perchezițiilor acolo unde prejudiciul este cel mai mic și se poate lăsa în instanță doar cu o amendă și cu returnarea TVA, adică nu mai mult de 10.000 de euro, în cazul de față, atunci e clar că sunt probleme. Că scopul cercetărilor nu e recuperarea banilor și punerea sub acuzare a vinovaților, ci o răfuială politică. Și asta nu ne-ar deranja, pentru că noi aplaudăm și dosarele politice, dar nu e frumos să nu le spunem oamenilor ce și cum. Adică, să n-o mai dăm aiurea de gard. La cum decurg lucrurile, avem, așa, o presimțire, că dosarul