Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum l-a facut Ponta pe Basescu eroul luptei anticoruptie

Publicat in Corect News, vineri 13 decembrie 2013 ·

Votul favorabil dat de majoritate in Camera Deputatilor amnistiei, unor amendamente la Codul Penal si imunizarii parlamentarilor in fata unor prevederi ale Codului Penal are multe efecte negative.

Cu siguranta, lucrurile nu vor ramane asa, iar corectarea acestor greseli va elimina sau atenua impactul deosebit de negativ pe care l-am vazut cu totii in ultimele zile. Din nefericire, unul dintre efectele acestei greseli va ramane intiparit in memoria colectiva pentru o buna bucata de vreme: Basescu apare ca un erou al luptei anticoruptie, pentru ca a iesit primul in public ca sa critice, ca sa lupte cu toata forta pe care i-o da institutia prezidentiala impotriva coruptiei, a parlamentarilor corupti sau indolenti. In plus, a fost sustinut in discursul sau si de cancelarii occidentale importante, ceea ce i-a conferit o aura si mai luminoasa. Tocmai el, campionul coruptiei si parintele, tutorele sau protectorul unor afaceri scandaloase derulate de el insusi, de membri ai familiei sale sau de anturajul sau, apare acum intr-o lumina falsa. Cu acest gen de lovituri foarte abile, s-o recunoastem, Basescu a reusit de-a lungul anilor sa-i pacaleasca pe multi romani si sa se mentina la Cotroceni. Nu am niciun fel de dialog cu Basescu, deci, nu-i cunosc planurile, dar sunt gata sa pun ramasag ca va ataca multe zile de acum incolo pe aceste greseli facute de majoritate in Camera Deputatilor. Este efectul care-mi displace in cel mai inalt grad in toata aceasta poveste.

In rarele sale aparitii publice, Adrian Nastase, un om cu o experienta politica incontestabila, ii sfatuia pe actualii lideri ai partidului sa-si foloseasca resursele si sa se concentreze pe actul de guvernare. Altfel, apare riscul revigorarii lui Traian Basescu si a structurilor sale. Ii mai sfatuia fostul presedinte al PSD sa reinventeze Parlamentul. Ponta, despre care tot Adrian Nastase spunea ca nu

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 35 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 31 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 28 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 35 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°