- Frumoasă şi talentată, înzestrată cu o voce de excepţie, a explodat pe scena concursului "Vocea României". Dacă există dreptate pe lume, ar trebui ca trofeul să ajungă în braţele ei -
Copăcel, printre costume şi instrumente
- Ai apărut la "Vocea României" ca un tsunami, zăpăcind şi publicul, şi pe antrenori: voce, dans, frumuseţe... Cum ai ajuns în marele concurs de la Pro TV?
- Împinsă de la spate! În timpul celui de-al doilea sezon de "Vocea României", într-o seară, eram acasă împreună cu buna mea prietenă, Magda Anghel. Ne pregăteam să plecăm undeva şi eu o tot zoream să ieşim pe uşă, însă ea insista să mai rămânem puţin în faţa televizorului, fiindcă aştepta apariţia unui anume concurent. Aşa am ajuns să văd mare parte din acea emisie, care, pur şi simplu m-a fermecat (pe piaţa românească, e singurul format de gen curat: de la concept, la prezentare, desfăşurare şi limbaj) şi apoi, am continuat să urmăresc concursul. În plus, printre competitori, am recunoscut multe cunoştinţe de-ale mele, persoane cu care chiar lucrasem. După vreo săptămână şi ceva, prietenele mele, Mihaela Coman şi Magda, tata şi sora mea au început să mă piseze că bine-ar fi să mă înscriu şi eu la "Vocea României" în anul următor. Iniţial, le-am spus să mă lase în pace, că mie nu-mi trebuie astfel de emoţii, că dacă sunt eliminată din prima, mă fac de râs, eu nu mai sunt un novice în muzică... La scurt timp, însă, l-am descoperit în concurs pe Tibi Scobiola, un om care era cam în aceeaşi situaţie ca mine: cânta, şi el, de-o viaţă-ntreagă, avea succes, dar nu ajunsese la un mare nivel de notorietate. Asta m-a pus pe gânduri şi, finalmente, m-a determinat să-mi iau inima-n dinţi şi să-mi spun într-o bună zi: "Hai s-o fac şi pe-asta". În primăvară, când au început înscrierile, am purces!
- S-o luăm de la capăt: cum ai ajuns să cânţi?
