Miercuri, 18 decembrie 2013, începând cu ora 17.00, Curtea Veche Publishing organizează, la Iulius Mall Timişoara, o dublă lansare de carte regală. Volumele „Crăciunul regal” şi „Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” vor fi lansate în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
„Crăciunul regal” de Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României invită la o călătorie de un secol şi jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale. În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.
Volumul este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi bogat ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, în timp ce cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil. Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948. Ultima parte a cărții cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai din anul 2001 încoace.
„Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, de Sandra Gătejeanu Gheorghe, director de Protocol al Casei Regale a României, vorbeşte despre copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul