Deputaţi din Comisia juridică, printre care Eugen Nicolicea, au mers astăzi la Ambasada SUA la Bucureşti pentru a discuta despre modificările la Codul Penal, au precizat surse parlamenatre pentru Mediafax.
Iniţial, discuţia ar fi trebuit să aibă loc la Palatul Parlamentului, în cabinetul preşedintelui Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, aşa cum s-a întâmplat, joi, când acesta şi Nicolicea s-au întâlnit cu diplomaţi ai Franţei, Germaniei, Olandei şi Marii Britanii.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, joi, că el împreună cu preşedintele Comisiei juridice s-a întâlnit cu diplomaţii europeni pentru a informa corect despre modificarea Codului Penal, precizând că "respectivii nu au avut un motiv de îngrijorare".
Ambasadorii Germaniei şi Franţei la Bucureşti au avut o întâlnire, la Parlament, cu deputaţi din Comisia juridică, pe tema modificărilor la Codul Penal. Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice, a anunţat, la finalul discuţiilor, că s-a dezbătut fiecare articol din Codul Penal în parte.
La finalul diuscuţiilor, preşedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat că discuţia a fost una foarte amănunţită.„Discuţiile au fost binevenite pentru toată lumea. Au fost discuţii deschise, pe subiect, s-a dezbătut fiecare articol în parte. Cred că domnii ambasadori s-au lămurit că nu este o chestiune care să ţină de fond, ci, mai degrabă, una de formă. S-a scos legea, s-a luat fiecare articol în parte şi cred că au fost lămuritoare, în sensul în care inclusiv modificările la Codul penal nu afectează răspunderea penală a parlamentarilor din perspectiva actelor de corupţie", a precizat Bogdan Ciucă.