Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, fără victorie în grupe

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Formaţia Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să se impună în ultima partidă din Liga Europa, disputată pe „Cluj Arena“, în faţa portughezilor de Pacos Ferreira, scor 0-0. După acest rezultat, gorjenii au terminat Grupa E pe ultimul loc cu două puncte, fiind depăşiţi de Fiorentina, Dnepr şi Pacos.

Deşi au dominat partida cu Pacos Ferreira, elevii pregătiţi de Cristi Pustai nu au reuşit să se impună în faţa unui adversar modest. În prima repriză, gorjenii au fost „vioara întâi“, însă în partea secundă oaspeţii au avut ocaziile mai mari, pe contraatac. Parcursul din acest sezon din Liga Europa l-a mulţumit pe tehnicianul oltenilor, care a considerat că a fost istoric atât pentru el, cât şi pentru club. „A fost o experienţă interesantă, am avut multe de învăţat din ea. Am încheiat în stilul nostru, cu multe ratări. Până la urmă, acesta a fost cel mai bun an din istoria clubului şi din cariera mea. Nu am nimic de reproşat arbitrajului. La noi este o problemă cu maniera de arbitraj. Îmi pare rău că nu am câştigat. În vară ar fi trebuit să fi avut lotul complet. Noi am adus jucători abia după ce am mers mai departe în Europa, ba am şi pierdut din ei. Nu pot să zic că nu era necesar să vindem, trebuia să ne autofinanţăm. Avem nevoie să acoperim anumite posturi. Am avut un lot numeros, dar tot mai trebuie să acoperim şi alte posturi“, a afirmat Cristi Pustai, la Digi Sport.

În asentimentul său a fost şi mijlocaşul Eric de Oliveira. „Am încercat o victorie, am avut multe ocazii. Pentru mulţi este o experienţă bună, pentru alţii ar putea fi ultima. Am evoluat cu mulţi jucători valoroşi, am încercat să dăm totul din noi, dar nu a ieşit ce am vrut. Am încercat să reprezentăm România. Am ratat foarte mult, terenul a fost rău“, a spus Eric, la Digi Sport.

Pandurii: Stanca - Pleaşcă, Paraskevas, Mamele, Momcilovici - Ciucur (‘71, Paulinho), Erico, Breeveld - Dos Santo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 10 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 13 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°