Preot Ioan ŞTEFĂNESCU

Dacă, printr-o minune dumnezeiască, am putea să ne vedem adevăratul chipa al sufletului, dacă, printr-un dar al lui Dumnezeu, am putea ca, atunci când ne uităm unii la alţii, să nu vedem numai partea din afară a omului, ci şi faţa sufletului, chipul cel dinlăuntrul omului, atunci cred că ne-am îngrozi de diformitatea chipurilor ce le-am vedea. Ne-am cutremura să vedem ce suflete leproase se ascund sub aparenţele trupurilor. Doar aşa am putea vedea că în sufletul unora se ascund escrocherii, minciuni, gânduri necuviincioase, interese personale şi multe alte murdării, deşi ei se arată chipeşi la înfăţişare, zâmbitori, amabili, eleganţi şi preocupaţi parcă de îndreptarea vieţii, ca să constaţi la o analiză amănunţită că de fapt ei sunt complet dezinteresaţi de soarta celor din jur, sau chiar nesimţitori faţă de suferinţele şi de grutăţile ce le produc celor din jur, celor cu care vieţuiesc.

Priviţi, doar, chipul beţivilor, al celor stăpâniţi de mânie şi de răzbunare. Dincolo de faţa lividă, îmbătrânită înainte de vreme, se poate vedea în chipul sufletului lor un adevărat iad.

Iată, deci, că, în multe cazuri, dincolo de chipurile zâmbitoare, de ţinuta elegantă, de aparenţele înşelătoare, stau ascunse atâtea păcate grele, atâta desfigurare umană a “leprei sufleteşti”.

îi izolează cineva pe aceşti “leproşi”, aşa cum odinioară erau izolaţi leproşii din cauza bolii lor contagioase? Nu! Societatea îi condamnă numai criminali, pentru că ucid trupul, dar pe cei ce ucid sufletul, nu.

Societatea îi izolează numai pe cei bolnavi trupeşte de lepră, dar pe cei cu sufletul lepros, nu. Ei trăiesc printre noi, adesea fiind răsfăţaţii gusturilor noastre păcătoase. Doamne, de s-ar ridica vălul făţărniciei de pe toate sufletele, câţi leproşi n-am vedea azi, câţi monştri n-ar apărea la lumină, câte deformaţii psihice nu s-ar vădi! în acea