Proiectul european privind restaurarea cetăţii Capidava, derulat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), este strâns legat de afacerile celor din administraţia publică locală şi judeţeană. Aşa se face că în comuna Topalu, zona unde se află cetatea, care urmează să fie restaurată, vicele CJC, Cristian Darie îşi face cramă. Totodată, ofertant unic pentru publicitatea proiectului este asocierea SC Expertissa Constanţa SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL.
Dacă ofertantul va avea câştig de cauză, banii puşi la bătaie de Consiliul Judeţean Constanţa, fiind estimată sumă de 350.000 de lei, vor ajunge la această asociere.
În SC Expertissa Constanţa SRL a deţinut până de curând calitatea şi funcţia de asociat şi administrator, consilierul local PSD, Daniel Georgescu, care din vara anului trecut, ocupă şi funcţia de director general al Administraţiei Canalelor Navigabile.
Colaborarea dintre firma SC Expertissa Constanţa SRL pe care a condus-o până în februarie 2012, şi administraţia publică locală, mai precis cu Primăria Constanţa, s-a dovedit a fi cu ghinion pentru Daniel Georgescu. Consilierul local a intrat la început acestui an în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care a constatat, în urma procedurilor de evaluare, că social-democratul Daniel Georgescu, consilier în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, este incompatibil, întrucât a încheiat cu Primăria municipiului Constanţa, precum şi cu alte instituţii subordonate primăriei diverse contracte în valoare totală de 297.441 lei (aprox. 67.600 euro) prin intermediul SC Expertissa Constanţa SRL.
Fosta firmă a lui Georgescu lasă, însă, conflictul de interese în urmă şi se mută de la Primăria Constanţa, condusă de social-democratul Radu Mazăre, la Consiliul Judeţean Constanţa. SC Expertissa Constanţa ar putea câştiga acum licitaţia publică organizată de CJC pentru pu