- Moş Crăciun a fugit din poveste şi s-a mutat în reclame. Dar oare spiritul Crăciunului mai trăieşte? Îl mai simţiţi? Şi, dacă da, cum îl celebraţi? -
"Maria şi luminiţele"
Eu, acum, trăiesc o bucurie imensă, pentru că mare parte a vieţii mi-o petrec alături de nepoţica mea, Maria, care are doi ani. De la venirea ei pe lume, am descoperit cu uimire - mărturisesc - cât de minunat este să fii bunică! E o stare de iubire ridicată la o intensitate pe care nu am mai cunoscut-o niciodată şi care mi-a schimbat radical perspectiva asupra vieţii. Mi-am dat seama că pot să trăiesc foarte bine în absenţa majorităţii lucrurilor care, până deunăzi, mi se păreau indispensabile. Şi aici mă refer inclusiv la faptul că nu mai simt nevoia să tot apar în filme sau să urc în fiecare seară pe scena teatrului. Maria îmi dă, prin simpla ei existenţă, un preaplin emoţional şi psihologic care e de-a dreptul magic - şi nu folosesc cuvinte mari "ca să dea bine". Iar acum, de când am intrat în luna decembrie şi o tot aud cântând prin casă "Moş Crăciun cu plete dalbe/ A sosit de prin nămeţi/ Şi aduce daruri multe/ La fetiţe şi băieţi..." nu pot să trăiesc decât în spiritul Crăciunului. În plus, am început deja să ne pregătim pentru sosirea Moşului, învăţând două poezii: "Somnoroase păsărele" şi "Căţeluş cu părul creţ". "Somnoroase păsărele" aproape c-am dat-o gata, deci facem progrese rapide. Maria are o ambiţie extraordinară, dar nu în sens egoist. De pildă, am întrebat-o ce vrea să-i aducă Moşul şi mi-a răspuns că ghete şi o păpuşică moale, cu care să doarmă noaptea. Dar nu s-a oprit aici, ci mi-a explicat şi care ar fi cadourile cele mai potrivite, în viziunea ei, şi pentru ceilalţi membri ai familiei. Oricum, şi în restul timpului, se gândeşte la cei dragi şi apropiaţi ei: pune mâna pe un borcan cu zacuscă sau pe cine ştie ce
