Bun, nu-i bag aici pe toți medicii, pentru că nu ei au scris imbecilitatea care se cheamă ”Scrisoare deschisă către medicii din județul Prahova”. Ba, fiind scrisă de conducerea Colegiului Medicilor și adresată medicilor, care sunt probabil cu toții membri, depeșa este o și mai mare porcărie.
Pe scurt, Colegiul își exprimă ”sprijinul pentru medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii total improprii.
Insecuritatea actului medical, determinată de lipsa medicamentelor, materialelor sanitare şi tehnologiei necesare şi desfăşurarea acestuia în condiţii igienico-sanitare deficitare şi în spaţii care necesită reparaţii capitale, face ca personalul medical să îşi asume responsabilităţi excesive şi prejudiciază dreptul constituţional al pacienţilor la sănătate”.
Doamna Schnelbach, presupun că dumneavoastră ați scris porcăria asta, e o replică celebră: ”Târziu, pulică!”. A veni acum, cu această scrisoare, este doar dovada ipocriziei fără margini care vă caracterizează întreaga activitate, în politică și administrație. Păi, dacă nici Colegiul Medicilor, format din medici, nu din marțieni, nu știa despre aceste probleme, atunci înseamnă că ele nu există. Această scrisoare trebuia trimisă autorităților locale și naționale zilnic, de la înființarea Colegiului Medicilor și până azi. Iar azi era nevoie să spuneți doar: ”v-am spus noi?”. Dar dumneavoastră nu ați procedat astfel. Nu! Ați participat și participați la înțelegerea asta nenorocită, politică, pe ideea las-o, mă, că merge așa! Ministerul se face că ne plătește, iar noi ne facem că muncim, oricum ne luăm banii de la pacienți, oricum sistemul ăsta blestemat este finanțat din șpăgile oamenilor! Nu v-ar fi rușine! În locul dumneavoastră, al celor care conduceți acest colegiu, nu aș avea curaj să spun nimic. M-aș căra acasă. Pentru că scandalul izbucnit acum