Duminicã, 15 decembrie, vasluienii sunt invitati la cea de-a XXXII-a editie a Festivalului «Datini si obiceiuri de iarnã», eveniment în cadrul cãruia vor putea sã se bucure nu doar de «elementul spectaculos » indus de costume si mãsti, ci si de frumusetea obiceiurilor traditionale sãrbãtorilor de iarnã.
În acest an, manifestarea va debuta la ora 10.00, cu o paradã a grupurilor de colindãtori si urãtori care vor pleca din Parcul Copou, vor trece prin fata Liceului „Mihail Kogãlniceanu“ si vor coborî spre strada Stefan cel Mare, prin fata Cinematografului „Independenta“, pentru a ajunge în Piata Civicã, unde se va desfãsura spectacolul. Manifestarea este organizatã, ca în fiecare an, de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Vaslui, în parteneriat cu Consiliul Judetean Vaslui si Primãria Vaslui. La manifestarea devenitã traditionalã la sfârsit de an participã zeci de formatii, însumând peste 1.000 de participanti, din Todiresti, Negresti, Buda-Osesti, Gârceni, Murgeni, Pogonesti, Rediu, Rafaila, Lipovãt, Cozmesti, Puiesti, Botesti, Vulturesti, Berezeni, Ivãnesti, Dragomiresti, Puscasi etc. „În acest an, am programat Festivalul putin mai devreme. deoarece duminica viitoare se marcheazã Ziua Revolutiei si nu am vrut sã ne suprapunem peste evenimentele care marcheazã acea zi. Oricum, a nins, sperãm ca zãpada sã se pãstreze sau sã se mai aseze pânã duminicã, astfel încât actiunea noastrã sã se desfãsioare întrun decor potrivit sãrbãtorilor de iarnã. Întregul Festival se va desfãsura afarã, în fata Casei de Culturã Vaslui, iar în acest an mizãm pe prezenta a 27 de formatii, cu aproximativ 1.000 de persoane participante. Îi asteptãm cu drag pe vasluieni sã ni se alãture si sã admire formatiile de haiduci, vãlãret, cãlusari sau colindãtori, spectaculoase atât prin costume, cât si prin numerele prezentate“, ne-a declarat Luci