Această sumă urmează să fie aprobată de Bucureşti, săptămâna viitoare, pentru Aeroportul ieşean. „Stăm cu facturile pregătite şi cu ochii pe conturi. Cum intră banii în Trezorerie, i-am şi cheltuit“, arată şeful Consiliului Judeţean.
Iaşul a mai luat o palmă de la Bucureşti. Guvernul nu a alocat niciun leu pentru Aeroport în cadrul ultimei sale şedinţe. Aceasta, deşi preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a precizat că a discutat personal problema cu premierul Victor Ponta. Totuşi, Guvernul a găsit 10 milioane lei în fondul de rezervă pe care i-a alocat judeţului Suceava, pentru finanţarea unor lucrări la Spitalul Municipal Fălticeni. Alte 10 milioane lei, tot din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, au luat drumul Bacăului, pentru finanţarea unor lucrări la spitalul din localitate. „Nu am primit ieri vestea cea bună pe care o aşteptam. Promisiunea premierului este că săptămâna viitoare vom primi şi suma destinată nouă. Vestea bună este că în şedinţa de guvern a fost aprobată o reglementare care permite finanţarea prin bugetul de stat a aeroporturilor de interes local, cum este considerat Iaşul“, a declarat Adomniţei.
Dacă luna trecută reprezentanţii CJ şi ai PNL Iaşi sperau la alocarea de către Guvern a 4 milioane de euro în contul lucrărilor la noua pistă deja plătite şi a încă 4 milioane euro pentru lucrările în curs, adică un total de 34 milioane lei, suma a intrat la apă. Preşedintele CJ a mai menţionat doar 12 milioane lei ca promisiune guvernamentală. „Avem toate hârtiile pregătite. Trimitem proiectul de hotărâre de guvern la Ministerul Dezvoltării, pentru decontarea lucrărilor“, a spus Adomniţei.
Dacă Guvernul va aloca cele 12 milioane lei promise, CJ va avea la dispoziţie mai puţin de 48 de ore pentru a-i cheltui. Astfel, următoarea şedinţă de guvern va avea loc pe 18 decembrie. În cel mai ferici