Mesajul a fost trimis. Multumesc!

John Kerry, încrezător în şansele unui eventual acord israelo-palestinian

Publicat in Gandul, vineri 13 decembrie 2013 ·

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a declarat vineri, la Tel Aviv, că este posibil ca Israelul şi Autoritatea Palestiniană să ajungă la un acord care să îndeplinească cerinţele ambelor părţi în intervalul de nouă luni, cât ar urma să dureze negocierile, relatează AFP.

"Lucrăm la o abordare care să garanteze securitatea Israelului şi să respecte complet cerinţele de suveranitate ale palestinienilor. Ne păstrăm speranţele pentru ajungerea la un acord privind statutul final", a declarat Kerry pe aeroportul din Tel Aviv.

"Obiectivul nostru rămâne cel care a fost mereu - ca palestinienii şi israelienii să ajungă la un acord privind statutul final", a insistat Kerry.

"Cele două părţi rămân angajate să îndeplinească obligaţia de a rămâne la masa negocierilor pentru discuţii intense în cele nouă luni care au fost stabilite", adaugă şeful diplomaţiei americane.

"Deocamdată nu există modificări în calendar, iar viitoarea etapă a eliberării deţinuţilor de către Israel este programată pe 29 decembrie şi va avea loc la această dată", a precizat Kerry.

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a declarat vineri, la Tel Aviv, că este posibil ca Israelul şi Autoritatea Palestiniană să ajungă la un acord care să îndeplinească cerinţele ambelor părţi în intervalul de nouă luni, cât ar urma să dureze negocierile, relatează AFP.

"Lucrăm la o abordare care să garanteze securitatea Israelului şi să respecte complet cerinţele de suveranitate ale palestinienilor. Ne păstrăm speranţele pentru ajungerea la un acord privind statutul final", a declarat Kerry pe aeroportul din Tel Aviv.

"Obiectivul nostru rămâne cel care a fost mereu - ca palestinienii şi israelienii să ajungă la un acord privind statutul final", a insistat Kerry.

"Cele două părţi rămân angajate să îndeplinească obligaţia de a rămâne la masa negocierilo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 47 minute
Meteo 24 – 31 martie Potrivit ANM, în săptămâna 24 – 31 martie, temperatura medie a aerului va avea valori cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, cu precădere în jumătatea de est a ţării. Regimul pluviometric va fi exceden

Guvernul lui Netanyahu votează pentru demiterea şefului serviciului de securitate internă din Israel Shin Bet

News.ro acum 56 minute
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat pentru demiterea lui Ronen Bar, şeful serviciului de securitate internă din Israel, Shin Bet, potrivit CNN. Votul dat în primele ore ale dimineţii de vineri, ora locală, ar putea fi supus ape

Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie!

Ziua Constanta acum 54 minute
Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie 2025. Potrivit unui anunț oficial, din cauza unui incendiu la o substație electrică care alimentează aeroportul, Heathrow se confruntă cu o întrerupere semnificativă de curent. Pentru a me

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Miami de campioana en-titre

G4Media acum 27 minute
Drumul Soranei Cîrstea la WTA Miami s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției de categorie 1000 unde jucătoarea din România a fost învinsă de Danielle Collins, campioane en-titre a turneului din Florida. Ocupantă a locului 101 WTA, Sorana a c

Un curs nou în viață pentru comunitățile vulnerabile: Parteneriat între ANOFM și BAT România pentru dezvoltarea socială și economică a județelor afectate de contrabandă

Ziare.com acum o ora
București, 21 martie 2025 - BAT România, prin intermediul platformei Stop Contrabanda, și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță demararea unui parteneriat – premieră în România pentru sprijinirea comunităților vulnerabile,

Porți deschise la Palatul Cotroceni, în weekend. Mai multe zone pot fi vizitate gratuit de public

HotNews acum 30 minute
Palatul Cotroceni se deschide pentru public începând cu acest weekend, în cadrul evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, anunțat în urmă cu o săptămână de președintele interimar Ilie Bolojan. În cadrul acestuia, de vineri până duminică,

Mai prost de atât nu se poate - Ilie Bolojan: "România va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei"

Ziua News acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la finalul reuniunii Consiliului European, că România va fi, la fel ca în prezent, un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei. "Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din p

Rusia afirmă că atacul ucrainean cu drone asupra unui depozit de combustibil încalcă deja propunerea de încetare a focului

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Ucraina a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra siturilor din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, potrivit Reuters. Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătoru

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. România a mai jucat de şase ori împotriva Bosniei

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 10 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°