Majoritatea proaspetelor soții își schimbă numele de familie în urma căsătoriei, preluând numele soțului. Nu este cazul pentru două mirese, care vor avea cununia civilă în aceste zile, la Oficiul de Stare Civilă din Focșani. Acestea au același nume de familie ca și soții lor, lucru mai puțin întâlnit. Este o simplă coincidență de nume, după cum ne-a spus Săndel Ghiuță, șeful Serviciului de Stare Civilă a municipiului Focșani. Alți focșăneni și-au găsit alesul sau aleasa inimii în alte județe din țară, la Piatra Neamț, Hunedoara, Bacău ori Galați.
La Oficiul de Stare Civilă din Focșani vor spune ”Da” opt cupluri:
1. Mâșcă Petru, 57 ani, Focșani – Mărgărit Nela, 49 ani, Focșani
2. Dogaru Dumitru, 37 ani, Mărășești – Dogaru Valeria Ionela, 26 ani, Mărășești (cel puțin unul dintre ei are viză de flotant pentru Focșani, deci se pot căsători la Starea Civilă din Focșani, n. r.)
3. Cioarec Costică, 38 ani, Bolotești (cu viză de flotant pentru Focșani, n. r.) – Păduraru Elena Cătălina, 23 ani, Piatra Neamț
4. Hușanu Ionel, 25 ani, Hunedoara – Cernat Simona, 28 ani, Focșani
5. Dima Gabriel Valentin, 25 ani, Milcovul – Mocanu Anamaria Mădălina, 29 ani, Focșani
6. Zbîrciog Silviu, 27 ani, Focșani – Ungurașu Raluca Elena, 23 ani, Comănești, Bacău
7. Andronic Valentin Viorel, 29 ani, Nănești – Andronic Anca Sorina, 26 ani, Onești, Bacău
8. Zăgan Sandu, 29 ani, Focșani – Roman Frăsinica Ionica, 23 ani, Galați
Tuturor, ”Monitorul de Vrancea” le urează tradiționalul ”Casă de piatră!”.
Majoritatea proaspetelor soții își schimbă numele de familie în urma căsătoriei, preluând numele soțului. Nu este cazul pentru două mirese, care vor avea cununia civilă în aceste zile, la Oficiul de Stare Civilă din Focșani. Acestea au același nume de familie ca și soții lor, lucru