Doi tineri bănuiţi de sechestrare de persoane au fost reţinuţi ieri, de poliţişti în urma unor descinderi organizate la Botoşani şi în oraşul Hârlău, judeţul Iaşi.
Potrivit anchetatorilor, în urmă cu aproape două luni, botoşăneanului Simonel M. de 32 de ani i-ar fi dispărut din casă o sumă mare de bani în valută. Cum nu au fost urme de forţare, bărbatul şi-a îndreptat bănuielile spre prietena lui în vârstă de 18 ani. Tânăra nu a recunoscut nimic, dar pe 18 octombrie, botoşăneanul a apelat la ajutorul unui amic, Ionuţ C. de 28 de ani, din Hârlău, cu ajutorul căruia a imobilizat-o pe tânără şi a dus-o într-un apartament din Botoşani, unde au terorizat-o timp de mai multe ore, încercând să o determine să recunoască furtul banilor.
Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au descins ieri la domiciliul suspecţilor. Aceştia din urmă au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Doi tineri bănuiţi de sechestrare de persoane au fost reţinuţi ieri, de poliţişti în urma unor descinderi organizate la Botoşani şi în oraşul Hârlău, judeţul Iaşi.
Potrivit anchetatorilor, în urmă cu aproape două luni, botoşăneanului Simonel M. de 32 de ani i-ar fi dispărut din casă o sumă mare de bani în valută. Cum nu au fost urme de forţare, bărbatul şi-a îndreptat bănuielile spre prietena lui în vârstă de 18 ani. Tânăra nu a recunoscut nimic, dar pe 18 octombrie, botoşăneanul a apelat la ajutorul unui amic, Ionuţ C. de 28 de ani, din Hârlău, cu ajutorul căruia a imobilizat-o pe tânără şi a dus-o într-un apartament din Botoşani, unde au terorizat-o timp de mai multe ore, încercând să o determine să recunoască furtul banilor.
Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au descins ieri la domiciliul suspecţilor. Aceştia din urmă au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Subiectul este tratat pe l