Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul "INVAZIA ROMÂNILOR". Comisia Europeană îi scutură pe britanici: Niciun stat membru nu poate restricţiona accesul la piaţa muncii!

Publicat in Jurnalul, vineri 13 decembrie 2013 ·

Presa din Marea Britanie îşi continuă campania antiimigraţionistă

Marea Britanie nu poate lua decizii unilaterale care să îi oprească pe români şi pe bulgari să vină să muncească pe teritoriul său începând cu 2014, potrivit unui anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, Laszlo Andor, citat de romania-insider.com, care preia o informaţie difuzată de site-ul bulgar de ştiri Novinite.

"Niciun stat membru UE nu poate încălca unilateral angajamentele asumate prin legislaţia UE, iar comisarul Andor a subliniat acest lucru în repetate rânduri", a precizat purtătorul de cuvânt Jonathan Todd.

Declaraţia a fost făcută după ce în presa din Marea Britanie s-a dezbătut intens despre venirea românilor şi bulgarilor în număr mare în Regat, din 2014, şi cum ar putea fi aceştia opriţi. Chestiunea a devenit de interes şi pentru unii politicieni britanici, care nu s-au jenat să afirme că ar trebui găsite căi de restricţionare a libertăţii de mişcare a românilor şi bulgarilor după ce, de la sfârşitul lui 2013, românii şi bulgarii vor avea dreptul de a trăi şi munci liber în Marea Britanie.

Se mişcă ceva

După săptămâni întregi de discuţii în Marea Britanie, zeci de articole de presă pe această temă, unele dintre ele pe ton alarmist, în ultimul timp au fost înregistrate şi întâlniri la nivel înalt între oficialii celor două state din Estul Europei şi cei din Marea Britanie, menite a soluţiona chestiunea. Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru ziarul britanic The Observer că dezbaterea din Marea Britanie ridică “serioase semne de întrebare” în România şi provoacă îngrijorare. Ambasadorul britanic în România, Martin Harris, s-a întâlnit cu ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, ocazie cu care cei doi au discutat despre chestiunea imigr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 31 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Ce schimbări aduce 2025 pentru șoferi

Adevarul acum o ora
Anul 2025 aduce o serie de modificări semnificative pentru șoferii din România, prin intrarea în vigoare a unor noi reglementări, care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 7 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°