Scris de M. Hoster - Dinamo Bucureşti s-a răzbunat din plin pentru bătaia încasată pe „Dan Păltinişanu” în prima etapă a actualului campionat. Vineri seara, în prima partidă a returului, programată nimeni nu ştie de ce în acest an, pe o vreme rece, ACS Poli a pierdut la Bucureşti cu un categoric 4 – 0. Fără comentarii prea multe.
Unii dintre suporterii lui ACS Poli Timişoara, atâţia cât sunt, ar putea să ajungă să regrete etapa Velcea din istoria de jucărie a clubului alb-negru. E vremea când s-au făcut acele puncte care ţin echipa undeva la mijlocul clasamentului. Dar aceste puncte se diluează continuu şi, în curând, ne aşteptăm la o scufundare sănătoasă spre fundul clasamentului. Iar la această scufundare sigur că va conta foarte mult şi înfrângerea de vineri seara, în faţa lui Dinamo.
Fotbaliştii bănăţeni au urmat exemplul handbaliştilor şi s-au recunoscut învinşi în faţa aceleiaşi echipe, Dinamo, după isprava celor din urmă, „reuşită” joi seara la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Aurel Şunda au luat 4 goluri fără a emite nici un fel de pretenţii măcar la un gol de onoare. Jocul e subţire, nu se vede nimic în atac, doar poate ceva centrări telefonate de pe benzile laterale şi un Szekely care se stinge ca lumânarea.
La 4 – 0 nu rămâne prea mult de făcut comentarii. Primul gol, unul superb trebuie să recunoaştem, a fost opera lui Scutaru. El a înscris cu o lovitură de cap, din păcate ţinta atinsă l-a avut între buturi pe Nuno Claro şi nu pe Bălgrădean. „Centrarea” a venit într-adevăr de la un timişorean, Dorin Rotariu, dar acesta este acum dinamovist. El avea să devină jucătorul meciului, într-o partidă în care, în vremuri ideale, ar fi jucat în echipa din oraşul unde a învăţat să joace fotbal şi nu la Bucureşti.
Acest tânăr cu calităţi excelente, pierdut pe mâna lui Marian Iancu, în final patronul fostei echipe fiind doar un om de aface