Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a acordat Monesei statutul de stațiune balneoclimaterică

Publicat in Glasul Aradului, vineri 13 decembrie 2013 ·

Despre Moneasa toată lumea știa că este una dintre cele deosebite stațiuni arădene, fiind printre puținele chiar din Europa cu aer „bogat în ioni negativi“ – printre alte calități – cum spunea primarul Ioan Nuțu Herbei.

Iată însă că abia acum, după îndelungi și laborioase demersuri, Moneasa este în pragul atestării „ca stațiune balneoclimaterică“, în condiţiile în care Guvernul a emis un act normativ în acest sens. Pe scurt, situația acestei atestări ne-o prezintă însuși primul edil Ioan Nuțu Herbei, care, modest recunoaște că în toate demersurile a fost puternic susținut de Teo Morar, un investitor local îndrăgostit de Moneasa.

„Încă din primăvara acestui an, noi am început demersurile pentru obținerea atestării Monesei ca stațiune balneoclimatică, ea fiind până acum doar… stațiune de interes națio­nal, care reprezintă cu totul altceva. Alături de cele 16 care au deja acest statut, se vor adăuga încă zece, printre care și Moneasa. Avantajele sunt mai multe, eu vreau să le spun doar pe cele imediate: în primul rând posibilitatea realizării de tratamente medicale de recuperare conform condițiilor pe care le are Moneasa. Vorbim aici de calitatea, unică în Europa, a aerului, la această altitudine, de a fi bogat în ioni negativi, ameliorând multe afecțiuni ale sistemului nervos și nu numai. Apoi, vorbim de beneficiile apei mezotermale (între 25-32˚C), ape care pot fi: bicarbonate, calcice, magnezice, sodice. Al doilea mare avantaj este că Moneasa va putea fi introdusă în circuitul interna­țional al stațiunilor de acest tip. Al treilea avantaj ține de posibilitatea întocmirii de proiecte pentru accesarea de fonduri UE în scopul dezvoltarii și modernizării stațiunii; iar datorită înfrățirii cu orașul Mezőkovácsháza din Ungaria vom putea accesa și fonduri pe proiecte transfrontaliere. Prin urmare, nu pot decât să mă bucur și să mulțumesc Guvernului că a fos

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 14 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°