Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-au luat stema de la Mititelu, dar au leul din ea! Balaci, manager la CS Universitatea

Publicat in Pro Sport, vineri 13 decembrie 2013 ·

Visul celor de la CS Universitatea, ca echipa să aibă „recunoaşterea” celui mai reprezentativ jucător al Craiovei Maxima şi visul lui Ilie Balaci, de a se consacra şi ca antrenor în fotbalul românesc sunt pe cale de a se împlini. Dacă nu au reuşit deocamdată să smulgă stema de la Adrian Mititelu, cei de la CS l-au adus alături pe cel care ar echivala ca simbol cu leul de pe sigla FCU.

Tatonările dintre cele două părţi au ajuns deja la un rezultat, principalul acţionar de la CSU Craiova, Mihai Rotaru, convingându-l pe Balaci să i se alăture. Asta după ce „Minunea Blondă” a primit ceea ce îşi dorea – principala funcţie de răspundere. Balaci va fi manager al echipei, pe modelul Alex Ferguson, având atât atribuţii legate de politica de transferuri, cât şi de echipa de seniori. Salariul lui Balaci ar urma să fie unul consistent, ca şi bugetul de transferuri care i-ar fi pus la dispoziţie, atât în iarnă, dar mai ales în vara viitoare. Dacă va accepta, Stângă ar putea rămâne în club pe vechea funcţie, cea de coordonator al Centrului de copii şi juniori, dar nu este exclusă nici o colaborare directă cu Balaci. „Ilie Balaci a rămas idolul meu. Îmi doresc ca nea Ilie să vină alături de noi, pe orice poziţie va dori, el este întotdeauna binevenit” a declarat Pavel Badea la premierea grupelor de copii şi juniori. Actual manager general, „Bădiţă” va avea rolul de preşedinte al clubului.

Al treilea descălecat ca antrenor în Bănie

Deşi a avut performanţe deosebite în Golf, Ilie Balaci a rămas cu regretul că în România nu a făcut carieră. A fost aproape de promovarea în Divizia A cu Drobeta Turnu Severin, acolo unde l-a avut jucător şi pe Gică Craioveanu, dar singura echipă pe care a antrenat-o Ilie Balaci în primul eşalon a fost FC Universitatea Craiova, în două rânduri, dar de fiecare dată pentru o perioadă scurtă. În 1998, pe vremea când patro

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 36 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°