Sărbătoarea etniei tătare din România a fost prilej de bucurie în rândul comunităţii care se poate declara una privilegiată în ţara noastră, având în vedere că este singura care beneficiază de o zi recunoscută oficial prin lege, drept sărbătoare proprie. Tătarii s-au strâns cu mic, cu mare, vineri, 13 decembrie, la Constanţa, venind din toate colţurile judeţului, pentru a marca, aşa cum ne-au obişnuit de ani buni, această zi: cu muzică şi dansuri tradiţionale, puse în scenă de tineri inimoşi, dar şi un simpozion, lansări de cărţi şi festivitatea de premiere a unui concurs organizat în premieră de UDTTMR şi Universitatea „Ovidius” – Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice.
Premii consistente pentru câştigătorii concursului de eseuri
Seria manifestărilor dedicate Sărbătorii etniei tătare din România a fost deschisă de cea de-a şaptea ediţie a simpozionului „Din istoria tătarilor”, care a avut loc în Aula Magna a Universităţii „Ovidius”. Înainte de susţinerea lucrărilor pregătite pentru această ediţie, a avut loc festivitatea de premiere a concursului de eseuri „Tătarii dobrogeni – Istorie, tradiţie şi civilizaţie”. Din cei 35 de concurenţi care s-au înscris în concurs, 12 s-au clasat pe locurile I, II şi III. Aceştia au fost răsplătiţi de către UDTTMR cu premii în bani, dar şi cu o tabără la munte. Toţi cei 35 de concurenţi împreună cu profesorii îndrumători au primit drept premiu de participare tot din partea UDTTMR o excursie de o zi la Babadag şi Tulcea. Cele două lucrări clasate pe locul I au fost prezentate şi publicului participant la simpozion, iar toate lucrările au fost publicate într-un volum editat de Universitatea „Ovidius” şi UDTTMR.
Apariţii editoriale
Rămânând în acelaşi context, participanţii la simpozionul de vineri au participat şi la lansarea volumelor „Din istoria tătarilor” (volumul III), unul dintr