Briliantul este un "glob" strălucitor pentru bradul de Crăciun al oricărui club. Așa că veștile despre transferurile lui dintr-un campionat în altul țin meniul sfârșitului de an.
Jucător de bază în echipa rezervelor sau a neconvocaților, Adrian Mutu a devenit în ultima vreme și un subiect spumos la Bursa transferurilor. Veștile se întretaie prin vămile site-urilor de sport, dar și pe tejgheaua divertismentului cotidian dându-l ca și transferat pentru sezonul viitor în lotul Petrolului, la UTA sau, mai nou, schimbând campionatul și emisfera, tocmai dincolo de ocean, la Racing Club de Avellaneda, în Argentina. După ce anul trecut managerii eternelor rivale Steaua și Dinamo s-au amăgit cu gândul că l-ar putea avea în echipă, rebelul a ales să rămână într-un campionat european din “Big Five”, încercând ceva din famecul Mediteranei, în Corsica, acolo unde a început fotbalul și celebrul Napoleon Bonaparte, un coordonator de joc, aprig la luptă, cum nu prea au mai avut francezii de atunci. În raiul de buzunar al vacanțelor călduțe, de câteva luni bune, Mutu joaca prea puțin spre deloc, sejurul său în Corsica fiind mai mult un bilet de favoare pe care decarul și l-a permis înaintea ultimului strigăt. Unde și când va fi el, nimeni nu știe.
La 35 de ani –peste 4 săptămâni, Mutu este o tentație pentru mulți președinți de club care pun în bradul de Crăciun promisiunea unui transfer zornăitor, numai bun cât să întărâte focul în sobă, să dea “gust” vinului fiert și să mai coloreze sărbătorile suporterilor, indiferent că se numesc fani sau socios. Dealtfel, iertată-mi fie doza de pesimism, dar nu cred că, în afară de câteva biciclete și niscaiva scărițe, Mutu mai poate fi atât de vocal pe terenul de joc, în ultimii 30 de metri, așa cum vede Hagi că ar trebui să fie un posibil urmaș al său. Briliantul se complace într-o dulce reverie de alint, așa cum a fo
