Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul de Bihor cere anularea hotărârii Consiliului Local Sânmartin privind referendumul

Publicat in Romania Libera, vineri 13 decembrie 2013 ·

Prefectul de Bihor, Claudiu Pop, vrea să ceară anularea în instanţă a deciziei privind un referendum despre explorarea resurselor, organizat în Sânmartin, transmite Mediafax.

"Luni dimineaţă, la prima oră, vom face la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bihor demersurile pentru anularea în instanţă a Hotărârii Consiliului Local Sânmartin", a declarat, vineri, prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop.

Pop a afirmat că, în calitate de prefect, este garantul legalităţii în judeţ, iar Hotărârea Consiliului Local Sânmartin încalcă prevederile Constituţiei.

"A-i întreba prin referendum pe localnicii din comună dacă sunt de acord sau nu cu exploatarea resurselor subsolului este ca şi cum i-ai întreba dacă sunt de acord sau nu cu respectarea Constituţiei, deoarece Constituţia prevede că resursele subsolului sunt proprietatea statului şi de interes naţional, nu proprietatea unei comunităţi locale şi de interes local. Aşadar, un asemenea referendum ar excede competenţele Consiliului Local. Este ca şi cum s-ar hotărî organizarea unui referendum prin care oamenii să fie întrebaţi dacă sunt sau nu de acord ca prin comuna lor să treacă sau să nu treacă persoane care poartă barbă, în condiţiile în care dreptul la circulaţie nu ţine de acest detaliu", a spus prefectul Claudiu Pop.

Întrebat dacă nu are mai întâi datoria să ceară Consiliului Local revocarea hotărârii, prefectul a răspuns negativ, dată fiind lipsa timpului necesar.

"Luni dimineaţă urma ca la Tribunal să se tragă la sorţi preşedinţii secţiilor de votare din Sânmartin, deci nu mai era timp pentru o cerere de revocare a hotărârii adresată Consiliului Local", a explicat el.

Consiliul Local al comunei bihorene Sânmartin, pe teritoriul căreia se află staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, a adoptat joi, în unanimitate, o hotărâre pentru organizarea unui referendum, în ianuarie,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum o ora
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°