Primul nostru cronicar literar, Ilarie Chendi, de la a cărui moarte s-au împlinitîn vară 100 de ani, a scris o pagină memorabilă despre satele româneşti din Mărginime.

Lucrul interesant este că descrierea o anticipează, într-o anumită măsură, pe aceea a lui G. Călinescu din capitolul despre O. Goga din „Istoria literaturii“, mai mult, Chendi, ca şi urmaşul său, ne introduce cu ajutorul ei în atmosfera poeziei răşinăreanului. Iată un fragment:

„La poalele Carpaţilor, dupe Sibiu, se întinde un şir de sate româneşti. Locuitorii îşi zic mărgineni […] Ei se consideră cea mai nobilă ramură a poporului român, şi cine-i cunoaşte le dă dreptate, căci nicăieri nu găseşti oameni cu mai bunăstare ca pe aceşti oieri boieriţi de prin Răşinari, Gura-Râului, Sălişte şi Poiana, nicăieri nu mai auzi vorbindu-se o limbă românească mai curată şi mai bogată ca acolo. Este, parcă, o rasă aparte, care şi-a păstrat mai mult însuşirile străbune, trăsăturile mai marcante şi mai armonioase ale feţei, frumuseţea şi varietatea portului, dorul de pribegie şi dragostea de cântec şi de joc“.

Salba satelor

Satele cu pricina dau ocol Sibiului pe la apus. Cel dintâi se află, totuşi, de partea cealaltă a Oltului, la sud, Avrigul lui Gheorghe Lazăr („Îţi aduci aminte, când eram copil că tot ziceam că peste dealul Bradului – un sat în apropiere de Avrig – nu mai este lume…“).

Salba satelor de care vorbeşte Chendi se întinde de la Răşinarii lui Goga şi Cioran spre nord, printre colinele verzi de la poalele munţilor, traversând lunci cu livezi de meri şi pruni, îndeosebi, închizând într-o buclă delicată Michelsbergul săsesc, Cisnădioara, adică, ajunge până la Săliştea lui Ion Lupaş şi Andrei Oţetea, urcând apoi pe platoul Jinei, adevărata ţară a oilor.

Pe culmile de deasupra, la înălţimi de peste 2.000 de metri, trece vechiul drum roman reamenajat de curând şi numit Tran