Un bărbat din comuna Tulnici a fost amendat de magistrații Judecătoriei Focșani cu 1.000 de lei, după ce s-a certat cu un pădurar, pe care chiar l-a şi amenințat. Inginerul silvic l-a depistat pe bărbat în pădure și l-a bănuit de braconaj.
Inițial, Nelu T. a fost acuzat de ultraj, dar magistrații au schimbat încadrarea juridică a faptei în amenințare. „Condamnă pe inculpatul T. Nelu la pedeapsa de 1000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prin schimbarea de încadrare juridică, (...) din infracțiunea de ultraj”, se arată în sentința Judecătoriei Focșani.
Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, la data 8 decembrie 2012, Nelu T. ar fi fost depistat în pădure de pădurar, care îl bănuia de braconaj. Între cei doi a existat o discuţie în contradictoriu, care s-a lăsat cu ameninţări din partea învinuitului. După discuţie, acesta l-a şi împins pe inginerul silvic. Pentru că nu sunt probe cu privire la bănuielile pădurarului, Nelu a fost trimis în judecată doar pentru ameninţare şi comportament violent. În faţa procurorilor, acesta a recunoscut că s-a certat cu partea vătămată şi că a împins-o. Pădurarul nu s-a constituit parte civilă în dosar şi nu a avut pretenții bănești de la inculpat.

Potr