Baltagi Mehmed Pașa, marele vizir al Înaltei Porți, umbla în șalvari cusuți cu aur. Nasturii care îi subliniau burta plină de falafel erau rubine curate, iar tîrlicii de campanie, țesuți din mătasea cea mai fină, aveau zurgălăi de argint și tiv de perle. Despre hlamida vizirului se zice că luase naștere la moartea unei ferme de samuri și că safirele care o îngreunau o făceau netransportabilă. În ceea ce privește diamantul de mărimea unui ou de struț, se povestește că el fixa, pe turbanul din cașmir tibetan, o pană din coada ultimei păsări Mo. În iulie 1711, Baltagi era un anatolian gras, lacom și pervers, profund corupt și definitiv stricat, care înainta, în fruntea unei armate de 120.000 de turci și tătari, spre tabăra ruso-moldoveană de la Stănilești.

Petru cel Mare adunase 38.000 de ruși, cărora cei 6.000 de moldoveni ai lui Dimitrie Cantemir au reușit, chiar din primele zile ale campaniei comune, să le ia banii la cărți. Războiul de recreștinare a aspirațiilor românești, pornit de Cantemir și Petru cel Mare la Luțk, a început cu o conversație filozofică, a continuat cu un tratat politic și urma să se finalizeze cu o înfrîngere militară. Pe măsură ce proviziile necesare armatei exprimau seceta din anul anterior, aventura iluministă a Moldovei se apropia cu pași repezi de mormînt. La tunuri, raportul era de 400 la 52 în favoarea turcilor, care i-au înconjurat și i-au bombardat pe creștini între 7 și 10 iulie 1711. Patru zile la rînd, regimentele venite din Irkuțk și Samara și-au îngropat efectivele într-un sol ce avea să dea recolte bogate județului Vaslui. Pe 11 iulie, într-o pauză de numărat morții, generalul Șafirov l-a vizitat pe Baltagi. A adus cu el un steag alb și șapte care cu aur, adica 800 de pungi a cîte 500 de taleri. Baltagi a dat la schimb pacea de la Vadul Hușilor, care i-a permis țarului să plece în Rusia cu restul de armată și cu viitor