Zilele din urmă înfierbântară iară pe oamenii dedicaţi politicii, bunei guvernări şi bunei reprezentări a noastră, a tuturor, în marea familie europeană. Familie mare, dar…agitată. Unii membri sunt mai agitaţi decât alţii, au o iuţeală de mână, ca de alba-neagra, şi fac deliciul tribunelor. Precum noi care, în prag de sărbători, le trântim una după alta. Ziua şi noaptea. Atât de vrednici suntem.
Zilele din urmă înfierbântară iară pe oamenii dedicaţi politicii, bunei guvernări şi bunei reprezentări a noastră, a tuturor, în marea familie europeană. Familie mare, dar…agitată. Unii membri sunt mai agitaţi decât alţii, au o iuţeală de mână, ca de alba-neagra, şi fac deliciul tribunelor. Precum noi care, în prag de sărbători, le trântim una după alta. Ziua şi noaptea. Atât de vrednici suntem.
S-au aprobat propuneri de legi, un ministru inept fu repede înlocuit cu un altul, tot penelist şi el (nu înţeleg de ce domnului Pleşu nu îi plac...gigeii, sunt drăguţi), preşedintele trage din toate poziţiile, premierul trage şi el, săracu’, în poze, la guvern, la televiziuni, doar-doar să înţeleagă electoratul că mergem bine înainte.
Sunt lucruri fără importanţă!
De ce?
Să le luăm în dezordine pe toate ca să vedeţi şi dumneavoastră cât de neînţelegători sunteţi.
N-are importanţă că…
dl. Barbu, ministru de o feremecătoare incompetenţă, dragul de el, s-a molipsit de sindromul Şova. În tratatul de psihiatrie aplicată guvernului, citim: sindromul Şova se manifestă, la început, mai greu, dar după aia îşi dă drumul la gură cât îl ţine. Şova cu holocaustul care n-a fost, Barbu cu sida care ia bani prea mulţi faţă de cultură. Asta, ca miloaga, stă întrun colţ, acolo, uscată, prăfuită şi legată la cap ca să n-o tragă. Tratat la timp, sindromul se mai înmoaie şi îl lasă pe ministru vai de capul lui. Netratat la timp, sindromul duce